Când plânge cerul să nu plâng cu el... ?
Să nu îmi stâmpăr focul care arde
De dorul veșniciilor, de cer,
De-un vis și-o bucurie preaînalte... ?

Când cântă-n triluri stolul să nu cânt... ?
Să-i strig ”Tăcere!” inimii ce strigă... ?
Tu ești așa frumos, măreț și sfânt... –
Cum degetele-mi harfa să n-atingă... ?

Când zboară timpul, Doamne, să nu zbor... ?
Căci greu îmi e de Tine azi departe...
M-aș duce până dincolo de nor,
De-al Tău alin să-mi faci și mie parte...

Când cade frunza să nu cad și eu
Cu tot ce sunt în fața Ta, Isuse... ?
Precum femeia pe piciorul Tău
În plâns să-Ți spun cuvintele nespuse... ?


Când toate se frământă mă frământ...
Și plâng și cânt și zbor și cad și... moarte.
Și-aștept o rază-n noaptea din mormânt
Să vină și să-mi cadă peste pleoape...

Să mă trezești din preaadâncul somn,
Cum m-ai trezi în zori de dimineață...
Căci, Domnul meu și-al Deșteptării Domn,
M-am frământat de doru-Ți 'n-a mea viață... !

Amin.